Carmen Dan: Demisiile noastre nu sunt întâmplătoare. Grindeanu e un premier al nimănui, legat cu lanțuri de scaunul de prim-ministru

Carmen Dan: Demisiile noastre nu sunt întâmplătoare. Grindeanu e un premier al nimănui, legat cu lanțuri de scaunul de prim-ministru
Publicat: 16/06/2017, 13:12

„Demisiile noastre nu sunt întâmplătoare. Am vrut să dăm un semnal foarte clar că nu mai putem continua în această formulă. Mare parte dintre miniștri am conștientizat că acest program de implementare nu e al lui Sorin Grindeanu, e al partidului în interesul românilor și trebuia implementat în interesul românilor. Sunt măsuri care trebuiau pregătite din 2017 ca să se definitiveze în 2018 sau 2019. A existat o percepție artificială a esenței acestor lucruri”, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, la sediul MAI, Carmen Dan.

Carmen Dan a ținut să precizeze că decizia de a demisiona, atât a sa, cât și a colegilor săi din Guvern, nu a fost luată înainte de ședința CEx al PSD, de miercuri.

„De fiecare dată când am avut o problemă de gestionat, m-am dus și am discutat cu premierul. Într-un final, am încercat să îi explicăm de ce suntem într-o situație în care această comunicare e doar din partea noastră. În această formulă nu puteam să mergem mai departe. Mai e cert că această decizie de a demisiona a fost o decizie pe care nu am discutat-o înainte. Nu ne-am dus cu această intenție miercuri, în CEx, ci a fost o reacție de solidaritate atât a mea, cât și a colegilor mei că ne dorim să existe un dialog”, a mai zis Carmen Dan.

„Domnul Grindeanu e un premier al nimănui, legat cu lanțuri de scaunul de prim-ministru”, a mai spus ministrul demisionar al Afacerilor Interne.

Pe de altă parte, Carmen Dan a subliniat faptul că MAI își va face datoria în continuare, precizând că, începând de joi, și-a delegat o serie de atribuții chestorului Cornel Ciocoiu.

„Începând de ieri, odată cu depunerea demisiei, am delegat o serie de atribuții chestorului Cornel Ciocoiu, dar eu sunt aici și fac parte din această echipă dedicată (…) Sunt în asentimentul colegilor mei când spun că, în continuare, noi venim și ne facem treaba la ministerele pe care le reprezentăm. E o ocazie în plus să vă asigur că MAI își face datoria, chiar dacă în plan politic s-a ajuns la o situație complicată, pe care nici miniștrii, nici PSD nu a generat-o”, a mai spus Carmen Dan.

Reamintim că în conferința de presă susținută, joi, la Palatul Victoria, la câteva ore de la excluderea sa din PSD, premierul Sorin Grindeanu a continuat acuzațiile la adresa lui Liviu Dragnea, reproșându-i că încearcă să monopolizeze partidul și că îi modalitățile prin care conduce formațiunea sunt adevărate „execuții” publice.

„Până luni îi cer lui Liviu Dragnea să se gândească bine și să-și asume responsabilitatea acestei crize. După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez și eu. Vreau să va asigur pe toți că mă voi comporta în acești parametri, dar responsabilitatea numărul 1 stă pe umerii celui care a dus România în această situație, și anume Liviu Dragnea. (…) Varianta pe care mi-o doresc acum este ca Liviu Dragnea să-și asume acest eșec și să-și dea demisia. În secunda doi voi face același lucru. Cred că asta e varianta corectă”, i-a cerut Grindeanu șefului PSD.

Excluderea din PSD a premierului Sorin Grindeanu a fost adoptată, joi, în ședința CEx, cu unanimitate de voturi, iar coaliția de guvernare va depune, luni, moțiune de cenzură pentru a-l „scoate” pe Grindeanu din Palatul Victoria, ocupat în acest moment de „un grup ilegitim”, după cum declara Liviu Dragnea la finalul ședinței CEx. Liderul PSD a adăugat că nu și-a dorit să se ajungă într-o asemenea situație și că atât el, cât și colegii de partid sperau ca, după decizia de ieri, Grindeanu va înțelege că „astea sunt regulile democratice” și că trebuie să plece.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Horoscopul lunii decembrie 2024. Mercur retrograd în Săgetător
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Cum a trecut față Marius Țeicu pierderii fiicei sale? Octavian Ursulescu: ”Nu mai cântă în...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Anul în care Londra a fost terorizată de „un tsunami de bere”